Tehnologiile disponibile în cadrul clinicii sunt esențiale pentru eficiența și succesul tratamentelor, fiecare echipament fiind atent selecționat pentru a ne asigura că oferim o experiență personalizată și confortabilă.
Tehnologia digitală este o componentă importantă în stomatologia modernă. Sistemul Shining 3D e-Motion înregistrează digital scanarea intraorală, scanarea facială și mișcările mandibulare iar prin integrarea imagisticii de tip CBCT în aceeași platformă ne permite să realizăm o analiză funcțională complexă (analiza esteticii faciale, simulare facială ortodontică și simulare digitală a zâmbetului). Acest proces ne ajută la planificarea și realizarea unor tratamente personalizate, precise și eficiente.


În cadrul controlului anual se efectuează o investigație vizuală non-invazivă și rapidă (aproximativ 2 minute) unde medicul analizează cavitatea bucală cu ajutorul dispozitivului OralID. Acesta folosește tehnologia luminii fluorescente pentru a evidenția țesuturile anormale care nu se pot observa cu ochiul liber. Depistarea unui cancer oral este foarte importantă, șansele de vindecare crescând semnificativ dacă este descoperit într-un stadiu cât mai precoce.
Aparatul de radiologie intraorală cu senzor digital Vatech EzRay este disponibil în circuit închis pentru evitarea deplasărilor în afara clinicii în timpul tratamentelor, astfel putem face pe loc radiografii intraorale la nevoie. Pentru celelalte tipuri de radiografii avem colaborări cu centrele dedicate de imagistică.


Fotografia dentară, facială și înregistrările video cu aparate profesionale într-un mediu cu lumină controlată sunt esențiale pentru analiza interdisciplinară și planificarea în detaliu a fiecărui caz.
Terapia ghidată a biofilmului se realizează cu ajutorul GBT® Machine prin urmarea protocolului în 8 pași pentru eliminarea în întregime a plăcii bacteriene și a tartrului. Creată să asigure confort inegalabil, terapia GBT folosește tehnologie inovatoare în timp ce este blândă pe suprafețele dentare și gingie, este un protocol clinic dovedit de înaltă calitate. Sănătatea dinților și a gingiilor se poate menține pe termen lung printr-o profilaxie periodică.


Folosim ambele tehnologii de laser dentar, Er:YAG LiteTouch™ și diodă EPIC™ X Biolase pentru a putea efectua proceduri stomatologice atât pe ţesuturi dure cât şi pe țesuturi moi cu o eficienţă excepţională. Laserul stomatologic este o tehnologie cu numeroase avantaje, atât pe partea chirurgicală cât și pe partea non-chirurgicală, se utilizează și în tratamente de abire dentară sau de terapie a durerii/biostimulare.
Sistemul de anestezie SOGA II face ca experiența injecțiilor să fie mai confortabilă, fiind pretabil atât pentru adulți cât și pentru copii. Prin controlul digital al presiunii și dozajului se asigură o distribuție uniformă a anestezicului ajutând astfel la reducerea anxietății și minimizarea durerii resimițită în timpul injecției.


Optica apocromatică de înaltă precizie oferită de microscopul CJ Optik Advanced ajută medicul stomatolog în detectarea celor mai fine detalii despre culoarea și structura dintelui, iar prin mărirea câmpului operator ajută la stabilirea diagnosticului și la reușita tratamentului. Este un echipament indispensabil în tratamentele endodontice moderne, dar se utilizează în egală măsură și la alte tratamente dentare.
Procesul de inserare a implanturilor dentare se poate realiza la nevoie și cu opțiunea de ghid chirurgical. După planificarea digitală a poziției implanturilor se realizează ghidul chirurgical care se va utiliza în timpul intervenței chirurgicale. Astfel se obține poziția optimă de inserare a implanturilor, factor critic pentru menținerea unui rezultat optim pe termen cât mai lung.


În unele cazuri se utilizează această tehnologie pentru obținerea plasmei PRF (Paletet Rich Fibrin-fibrină bogată în trombocite) care ajută la vindecarea și la regenerarea rapidă a țesuturilor. Procesul implică recoltarea de sânge (procedură identică cu recoltarea de sânge pentru analizele medicale) care este apoi centrifugat la parametrii specifici (timp și rotații în funcție de rezultatul dorit). Pentru că se extrage și se introduce la aceeași persoană, plasma obținută este bio-compatibilă și se aplică direct pe zonele dorite.
Decontaminarea instumentarului medical este realizată cu respectarea celor mai stricte standarde de igienă (naționale și internaționale) cu un sistem integrat de dispozitive MELAG, un termodezinfector pentru curățare și dezinfectare automată și două autoclave pentru sterilizarea instumentarului reprocesabil (unul din cele două autoclave are și opțiunea de reprocesare exclusivă a pieselor de mână). Acest sistem integrat ne oferă și o trasabilitate digitală astfel că la finalul intervenției medicale se înregistrează istoricul tuturor instrumentelor folosite în fișa digitală a fiecărei persoane.


Prin intermediul sistemului de climatizare cu aport de aer proaspăt și al sistemului de iluminat cu spectru complet care oferă un mediu de lumină natural reușim să avem un microclimat optim în toată clinica.
Completează detaliile pentru confirmarea programării